Mhm. Ceață și fum. Partea II.


„ – Ești bine ? ”

„- Pleacă ! Nu vreau să te văd ! ”

”- Ai tot dreptul, dar să știi că am făcut-o pentru a ne fi bine amândurora.”

”- Amândurora ? De ce vrei să complici lucrurile mai mult decât sunt? De ce nu le lași în complexitatea lor, fără a mai continua? De ce nu te interesează deloc nevoile mele, dorințele mele ? Voiam să te văd, să te am, și să nu-ți mai dau drumul. Însă tu..”

”- Eu? Eu ce ?! Fac asta pentru că te iubesc și țin la tine,Kartika ”

”- Serios? ”

”- Da, aș muri pentru,doar ca să te știu fericită, iar fericirea ta nu e lângă mine.”

”- Posibil. Însă pentru a fi fericită am nevoie de tine, și te vreau viu. Nu vreau să mă lași singură.”

”- Tic Tac. Plec. Te voi suna. ”

”- Te iubesc, David.”

”- Pa, Kartika ! ”

A plecat trântind ușa. Camera se inundă de lacrimi. Se duce în baie, face un duș fierbinte și rămăne acolo pentru câteva ore..

Categorii:My thoughts.

Mhm.Ceață și fum. Partea I

Aprilie 29, 2011 2 comentarii

Fragilă, ușoară și spontană, se ridică din pat cu niște pași mărunți și delicați. Se împiedică de pat, dar trece cu vederea. Se împiedică de un parfum, dar din nou trece cu vederea. Se împiedică de o cămașă, eh. A fost ceva întâmplător, de nebăgat în seamă. Se împiedică de hainele ei, de gesturile ei, de comportamentul ei, de tot. Hai, nu poate fi așa rău !

”- Nici ușa nu se mai deschide. Damn ! ”

Reușește să facă și asta, și iese. Pleacă. Se evaporă. Dispare. Se cară. Merge, merge, merge. Se uită în jur. Străbate străzile-n lung și-n lat. Și nu-și poate da seama de ce toate azi sunt împotriva ei. Face o mica analiză a zilei și observă că ceva a împiedicat-o pe tot parcursul. Își aprinde o țigară atent, și o fumează. Trage din ea. Simte cum îi atinge plămânii într-un mod agresiv. Se pierde în acel fum dens. Îl puteai tăia cu ajutorul unui cuțit. Da, dar țigările dintr-un pachet sunt destul de limitate, și dorința de a simți acel sentiment când fumul este prizonierul plămânilor săi este mare. Trebuie să o mai facă iar, și iar, și iar. Se ridică de pe scaun, și se impiedică. Iese în fugă pe ușă. Îl vede cum își cară bagajele, și pleacă.. Totul se oprește acolo, iar ea se trezește  în pat, cu o durere groaznică de cap, insuportabilă chiar.

Categorii:My thoughts.

Bum Bum. Inima bate când apare el .


BUM BUM BUM. Bate. Și nu se mai oprește. Nu se mai oprește orice aș vrea și aș putea face. Se blochează pe o mie de bătăi rapide și însetate de dragoste nebună . E prea mare sentimentul ca să fie exprimat prin niște cuvinte, în care nu pot fi exprimate nici cele mai sărace și desecate sentimente și dorințe. Dorința de a exista cineva pe care să-l iubești așa cum nu te-ai gândit, dar așa cum ți-ai dorit de fiecare dată. Nu ai făcut-o poate pentru că nu ai avut curajul de a te gândi atât de departe. Poate pentru că nu credeai că un anume EL te va face să speri,să visezi,cu toată ființa ta și că în timp totul va rămâne așa. O iubire înțepătoare, înflăcărată și care nu poate fi stinsă nici măcar cu ajutorul unor pompieri interni, ce încearcă din răsputeri să prefaca totul în cenușă,la care nici cea mai iubitoare ființă să nu se poată încălzi. Chiar și atunci când mintea îți dicta ceva, sufletul era singurul care purta o luptă crâncenă pentru a nu lăsa ca mintea să dicteze. Să nu o lase să pună stăpânire pe acel mic obiect care ascunde sentimente, dorințe, răzbunări, iertări, iubiri,nevoi. Totul.

” – Tu, aici ?! ”

” – Eu, aici.. ”

” – Adică în timp ce sufletul meu se lupta cu mintea mea, tu ai fost aici și l-ai ajutat să învingă ? ”

” – Da, eu ! ”

Categorii:My thoughts.

Oare are rost?! Part II.


Continuarea de la I. oare-are-rost .

..era inima lui. Gingașă,delicată,neatinsă,cuceritoare,vie,iubitoare. Era tot de ce aveam nevoie. Îmi imaginam chipul său angelic doar uitându-mă prin inima, prin sufletul său. Era însetat de iubire, de pasiune, de tot ceea ce eu îmi imaginam. Comunicam cu sufletul său doar când îl priveam. Îmi transmitea tot. Tot ce eu aveam nevoie pentru a fi altfel. Puteam să găsesc o mie ca al lui, însă niciunul nu era așa. Era deosebit și special. Era.. Lacrimile mi se înnodau în barbă și tăcerea mă cuprindea.

Trăiam. Visam. Speram.



Categorii:My thoughts.

Martie 2, 2011 2 comentarii

Iau un pix, o foaie şi încep:

Dragă, EU

Îmi pare rău că m-am comportat urât. Îmi pare rău că te-am făcut de ruşine. Îmi pare rău că nu am putut fi la fel ca tine. Îmi pare rău că,deşi,am încercat cu toată fiinţa mea să fiu altfel, am dat greş. Îmi pare rău că niciodată nu am putut ajunge acolo unde mi-am dorit. Mă doare, mă enervează, mă supără, mă disperă, mă îmbărbătează, mă obsedează faptul că nu voi putea fi altfel . Vreau ca cineva, oricine, să mă transforme de dinăutru. Să mă modeleze după gustul său, să mă schimbe. Să mă contureze în cel mai plăcut mod. Să îmi transmită alte sentimente..

Ştii ce? Îmi pare rău că am fost aşa. De fapt, nu-mi doresc ca NIMENI, NICIODATĂ să încerce să mă SCHIMBE după bunul său plac !

Categorii:My thoughts.

Da, da, da !

Decembrie 28, 2010 Lasă un comentariu

Nu poţi urca scările cu mâinile în buzunar, vei risca să te împiedici.

Am încercat să fiu bună, amabilă, să nu spun ce mă deranjează. Am încercat să nu fiu eu. Iar pentru ceva timp am crezut că am reuşit. Se pare că m-am înşelat…

Nu am înjurat, ci am vorbit frumos. Nu am spus ‘nu’, ci am încercat să spun ‘da’. Mi-am lăsat ura, nesimţirea, vocabularul stânjenitor pentru unii, şi am plecat crezând că voi reuşi să surprind ceva. Nu am trântit uşi, nu am făcut figuri, am încercat să descopăr în mine o altă persoană… credeam că pot, dar din nou nu a fost aşa.

Am încetat să  ripostez la fiecare sarcină şi chiar să plec. Am strâns din dinţi şi am suportat. Nu mi-am arătat partea întunecată, am încercat să fiu toată roz.

Şi nu, nu am reuşit !


Categorii:My thoughts.

Putea.Știa.

Decembrie 26, 2010 1 comentariu

Un bilet. O invitație și totodată o acceptare… Good luck !

Am ajuns acolo și mă plimbam alene, deoarece nimeni nu-și dădea seama cine eram. Puteam spune că eram *invincibliă* datorită faptului că nimeni nu mă recunoștea.Mi-a luat ceva timp să mă deghizez întru totul, pentru că a durat ceva până m-am obișnuit cu *noul caracter* și fizic. Dar nu am stat prea mult timp nerecunoscută, deoarece EL și-a dat seama destul de ușor pot spune. Am rămas surprinsă pentru că nu credeam că mă cunoaște atât de bine… Încercam să mă prefac, însă ochii care pe el l-au privit profund şi adânc îi recunoştea foarte uşor. Ba chiar îşi dădea seama fără să scot o vorbă.


P.S: CRĂCIUN FERICIT !

 

Categorii:My thoughts.